Fiecare generație crede că a descoperit tehnologia care în sfârșit va distruge capitalismul:

• Războiul de țesut urma să distrugă munca.
• Electricitatea urma să creeze șomaj în masă.
• Linia de asamblare urma să elimine relevanța umană.
• Computerele urmau să șteargă clasa de mijloc.
• Internetul urma să golească economia.

Acum IA ar trebui să declanșeze un șoc economic sever, deplasând lucrătorii din sectorul terțiar atât de rapid încât cererea scade și piețele convulsionează.

Îngrijorarea nu este absurdă. Dar istoria sugerează că este incompletă.

Productivitatea și prosperitatea merg împreună

De peste 200 de ani, fiecare șoc major de productivitate a crescut standardele de viață, nu le-a distrus:

• PIB-ul real pe cap de locuitor din SUA a crescut cu aproximativ 8–10x din 1820.
• Compensația reală pe oră a urmărit în general productivitatea pe orizonturi lungi.
• Orele medii lucrate anual au scăzut dramatic din 1900.

Agricultura angaja cândva ~40% din forța de muncă din SUA. Astăzi angajează sub 2%.
Ocuparea forței de muncă în producție a atins vârful la mijlocul secolului al XX-lea și a scăzut pe măsură ce automatizarea s-a îmbunătățit. Munca de birou a fost automatizată sistematic în ultimele patru decenii.

Și totuși:

• PIB-ul pe cap de locuitor a crescut.
• Consumul real a crescut.
• Speranța de viață a crescut.
• Timpul liber a crescut.

Modelul nu este subtil:

Productivitate ↑ → Costuri ↓ → Putere de cumpărare ↑ → Cerere ↑ → Apar sectoare noi

A argumenta că IA va prăbuși permanent cererea înseamnă a argumenta că de data aceasta câștigurile de productivitate nu vor reduce prețurile, nu vor extinde puterea de cumpărare și nu vor duce la formarea de noi industrii.

Aceasta nu este o afirmație mică. Este una radicală.

Revoluțiile industriale nu aplatizează curba. O înclină:

• Puterea aburului.
• Electricitatea.
• Producția în masă.
• Calculatoarele.
• Internetul.

Fiecare val a accelerat producția pe persoană.

IA este mult mai probabil să fie un alt punct de inflexiune decât o inversare.

Deplasarea este reală. Colapsul nu este.

Revoluțiile tehnologice elimină locuri de muncă:

• Ele elimină sarcini.
• Ele comprimă categorii.
• Ele afectează regiuni specifice.
• Ele creează vârfuri de inegalitate.

Revoluția industrială a deplasat artizanii. Globalizarea a deplasat centrele de producție.
Software-ul a deplasat lucrătorii de birou. Dislocarea pe termen scurt este reală.

Dar deplasarea nu este distrugere.

Munca umană se realocă. Capitalul se realocă. Apare o cerere complet nouă în sectoare care nu existau anterior:

• În 1900, nimeni nu lucra în software.
• În 1950, nimeni nu lucra în publicitate digitală.
• În 1990, nimeni nu lucra în infrastructură cloud.

Dacă în 2000 cineva ți-ar fi spus că până în 2026:

• Casierele bancare vor dispărea în mare parte.
• Agențiile de turism vor collapsa.
• Un trilion de dolari din comerțul cu amănuntul offline va migra online.
• Producția de automobile va deveni extrem de automatizată.

Probabil ai fi prezis șomaj în masă. În schimb, PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat aproximativ. Ocuparea forței de muncă a crescut. Au apărut sectoare complet noi.

Colapsul sectorial nu se traduce automat în colaps macro.

Tranziția poate fi violentă, dar rareori este instantanee

Cea mai puternică obiecție la teza productivității nu este colapsul permanent.

Este viteza:

• Tehnologia se mișcă rapid.
• Piețele se mișcă mai rapid.
• Instituțiile se mișcă mai încet.
• Munca se mișcă cel mai încet.

Acel decalaj poate produce turbulențe reale.

Piețele financiare prețuiesc viitorul instantaneu și adesea depășesc în ambele direcții. Așteptările se amplifică. Narațiunile se propagă. Capitalul se realocă înainte ca economia reală să aibă timp să se ajusteze. Guvernele răspund reactiv. Lucrătorii nu se pot recalifica peste noapte.

Acea nepotrivire poate produce absolut trimestre urâte, chiar ani urâți. Cu toate acestea, capacitatea tehnologică nu este același lucru cu înlocuirea economică. Am mai văzut asta.

Acum cincisprezece ani, camioanele autonome ar fi trebuit să elimine una dintre cele mai mari categorii de locuri de muncă din America. Conducerea de camioane era cea mai comună meserie în multe state. Tehnologia a progresat rapid. Investitorii au extrapolat. Comentatorii au prezis șomaj structural.

Astăzi, sistemele autonome există, dar transportul rutier pe distanțe lungi rămâne în mare parte intact. Reglementarea, răspunderea, asigurarea, infrastructura, cazurile limită și economia încetinesc dramatic difuzarea în lumea reală.

Același model se aplică mai larg. Chiar și tehnologiile transformatoare urmează curbe de difuzare. Electricitatea, refrigerarea, telefoanele, computerele și internetul nu au saturat gospodăriile peste noapte. Adoptarea a urmat curbe în S care s-au întins pe ani, dacă nu decenii, nu trimestre.

Fiecare revoluție tehnologică se simte instantanee în timp ce se întâmplă. Datele arată că nu este.

IA nu face excepție.

Capacitățile IA sunt reale și se îmbunătățesc rapid. Modelele sunt din ce în ce mai competente la programare, raționament, sarcini multimodale, asistență de cercetare și automatizare a fluxului de lucru. Tehnologia nu este o jucărie. Crește deja semnificativ productivitatea în domenii specifice și probabil va deveni mult mai puternică în următorul deceniu.

Dar creșterea capacității și saturarea economică sunt fenomene diferite. Un instrument poate fi extraordinar și totuși să dureze ani pentru a se difuza complet prin instituții, reglementări, piețe ale muncii și infrastructură globală.

În ciuda intensității narațiunii:

• Miliarde de oameni la nivel global nu au folosit niciodată un sistem IA.
• O minoritate folosește chatbot-uri gratuite.
• Doar o mică fracțiune plătește pentru instrumente IA.
• O fracțiune și mai mică se bazează pe IA ca pe o structură de bază pentru programare.

IA se simte saturată în interiorul cercurilor tech și financiare. La scară globală, este încă devreme.

Piețele extrapolează instantaneu. Difuzarea se desfășoară gradual.

Acel decalaj creează volatilitate. Nu creează automat colaps.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că deplasarea va fi nedureroasă. Anumite roluri se pot comprima rapid. Anumite prețuri ale activelor se pot reevalua violent. Anumite regiuni pot suferi. Dispersia dintre schimbarea tehnologică și răspunsul politic se poate lărgi înainte de a se îngusta.

Dar istoria sugerează două forțe moderatoare:

• În primul rând, adoptarea durează mai mult decât implică titlurile.
• În al doilea rând, munca se realocă în loc să dispară.

Pericolul nu este că IA elimină munca peste noapte.
Pericolul este că piețele prețuiesc eliminarea mai rapid decât pot economiile să se adapteze.

Acestea sunt riscuri foarte diferite.

Ce locuri de muncă vor avea oamenii?

O obiecție comună este practică: lucrătorii deplasați din sectorul terțiar nu vor deveni instalatori, tâmplari sau masori. Este adevărat. Istoric, lucrătorii deplasați nu trec pur și simplu la roluri existente de guler albastru.

Ei se mută în categorii care nu existau înainte.

• În 1995, „social media manager” nu era o meserie.
• În 2005, „dezvoltator de aplicații” abia exista.
• În 2010, „arhitect cloud” era de nișă.

Revoluțiile tehnologice extind posibilul adiacent. Ele creează noi straturi de coordonare, servicii, instrumente și industrii care sunt invizibile înainte.

Disconfortul vine din faptul că nu știm încă care vor fi acele locuri de muncă.

Dar acea incertitudine a însoțit fiecare schimbare majoră din istorie.

Riscul real: fricțiunea tranziției

Nimic din toate acestea nu minimizează turbulența.

Fiecare șoc de productivitate creează:

• Vârfuri temporare de inegalitate
• Concentrare geografică a câștigurilor
• Nepotriviri de competențe
• Reacție politică
• Instabilitate socială

Câștigătorii și perdanții sunt rareori aceiași oameni.

Dispersia dintre schimbarea tehnologică și răspunsul politic se poate într-adevăr lărgi. Piețele financiare pot într-adevăr amplifica atât optimismul, cât și panica.

Acestea sunt preocupări legitime. Cu toate acestea, sunt preocupări despre dinamica tranziției, nu despre colapsul economic permanent.

Istoric, instituțiile se adaptează:

• Sistemele de educație se extind.
• Protecțiile muncii evoluează.
• Piețele competitive transmit câștigurile de productivitate în prețuri mai mici.
• Capitalul se realocă în sectoare noi.

Ajustarea este inegală, dar se întâmplă.

A presupune colaps permanent înseamnă a presupune paralizie instituțională permanentă.

Este posibil. Nu este cazul de bază istoric.

IA reduce fricțiunea cognitivă

IA nu este doar automatizare.

Ea reduce costul cognitiv al aproape oricărei activități:

• Înființarea unei companii.
• Scrierea de cod.
• Desfășurarea cercetării.
• Lansarea la nivel global.
• Servirea clienților.
• Traducerea între limbi.
• Luarea de decizii complexe.

Fricțiunea mai mică extinde piețele:

• Când antreprenoriatul devine mai ușor, se formează mai multe firme.
• Când costurile de coordonare scad, piețele se extind.
• Când asimetria informațională se reduce, capitalul se alocă mai eficient.

Aceasta este logica expansiunii, nu logica colapsului.

Teza

Pentru ca un adevărat colaps economic să aibă loc, trebuie să credem:

• Câștigurile de productivitate nu vor reduce prețurile.
• Puterea de cumpărare nu se va extinde.
• Nu vor apărea sectoare noi.
• Munca nu se va adapta.
• Instituțiile nu vor evolua.
• Piețele competitive nu vor reuși să transmită câștigurile.

Istoria sugerează contrariul. Viitorul mai plauzibil nu este colapsul sistemic.

Este o accelerare volatilă, dar puternică a productivității:

• Va exista dislocare.
• Vor exista vârfuri de inegalitate.
• Va exista zgomot politic.
• Pot exista cicluri brutale de piață.

Cu toate acestea, în timp, creșterile de productivitate tind să extindă producția, să ridice standardele de viață și să crească opționalitatea umană.

IA nu este sfârșitul progresului economic. Este următorul capitol.

Voi explora implicațiile specifice pentru marketplace-uri în următorul episod al Playing with Unicorns. Concluzia macro este aceeași: oportunitatea constă în înțelegerea modului în care IA extinde plăcinta economică, nu în presupunerea că o distruge.

Am mai văzut acest film. Finalul nu a fost niciodată colaps.

A fost transformare. A fost expansiune. Și cel mai adesea, a fost accelerare.